56
ROMAERO, cea mai mare companie de stat din industria aerospațială, și-a cerut insolvența pe finalul anului 2023. Deși data a fost stabilită pentru 26 ianuarie, compania a cerut modificarea acestui termen.
„În ședința publică din data de 15.01.2024, Tribunalul București a stabilit un nou termen pentru judecarea cererii ROMAERO S.A. de deschidere a procedurii de insolvență, în dosarul nr. 39261/3/2023, respectiv data de 17.01.2024, orele 11.00. Modificarea a fost operata ca urmare a solicitării de preschimbare a termenului transmisa de către ROMAERO S.A. nr. 295 din 12.01.2024″, se arată în anunțul companiei la Bursa de la București.
Cel mai probabil cerere de judecare are loc mai devreme pentru că pe 22, respectiv 23 ianuarie a fost convocată Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, unde pe ordinea de zi se află majorarea capitalului social cu 34 de milioane de lei.