România a avut cea mai mare inflaţie din UE şi în martie. Aşa că România va fi şi la coada reducerilor costului creditului

by Redactia
32 views

Înflaţia în UE, pe medie, a scăzut la 2,6%, ţările Uniunii depăşind, astfel, şi şocul pandemiei şi pe cel al preţului petrolului. Nu şi România unde inflaţia (creşterea armonizată a preţurilor de consum) a fost de 6,7%, cea mai mare din blocul comunitar. În vreme ce BCE anunţă scăderea dobânzilor într-o perioadă apropiată, BNR sugerează că este legată de mâini şi de picioare şi, deci, dobânzile nu vor scădea într-un orizont vizibil.

Anul trecut, ziarele din România făceau glume pe seama Ungariei pentru că avea cea mai mare inflaţie din UE şi că politicile sale economice ar fi condus la acest rezultat. Ungaria şi-a văzut de treabă iar, în martie curent, inflaţia a ajuns în Ungaria la 3,6%, în vreme ce inflaţia în România a fost de 6,7%, cea mai mare din UE. În aceste condiţii, nici nu se mai pune problema reducerii imediate a dobânzii de politică monetară a BNR, deci nici a ieftinirii, pe cale de consecinţă, a creditului comercial, chiar dacă inflaţia este uşor sub dobânda-cheie de 7%.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More