Tribunalul Constanța – Secția a II-a civilă – a înregistrat, la data de 15 octombrie 2025, dosarul nr. 5132/118/2025, care are ca obiect „deschiderea procedurii de faliment la cererea debitorului”, solicitant fiind Rotur Tehnoconstruct SRL (în documentele instanței apare menționată eronat ca „Romtur Tehnoconstruct SRL”).
Potrivit datelor oficiale, dosarul se află în stadiul procesual Fond, iar cererea a fost formulată de către companie, care își recunoaște starea de insolvență și solicită intrarea în faliment. Situația financiară a companiei:
Conform datelor financiare raportate pentru anul 2024, Rotur Tehnoconstruct SRL nu a înregistrat cifră de afaceri și a raportat pierderi de 486.907 lei, în scădere cu 2% față de anul anterior.
Compania are un singur angajat, număr neschimbat față de 2023, și se confruntă cu datorii totale de aproximativ 4,8 milioane lei.
Firma are o vechime de doar 6 ani, fiind înființată în forma actuală la 28 iunie 2023, prin transferul sediului social în județul Constanța.
Sediul și domeniul de activitate
Sediul social al societății este situat în Constanța, pe strada Chiliei nr. 5, bloc A, scara A, etaj 1, ap. 2.
Conform datelor din Registrul Comerțului, activitatea principală a firmei este „Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte pentru lucru” (cod CAEN 1412).