- “Şansele ca cetăţenii să-şi recupereze banii pe bilete tind către zero în acest moment”, consideră avocatul Gheorghe Piperea
Sectorul aviaţiei este bulversat de două zile de scandalul şi daunele provocate de suspendarea ope¬raţiunilor Blue Air, care a anunţat că anulează toate zborurile până luni, după ce conturile i-au fost poprite de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Decizia companiei aeriene a creat haos atât pe aeroportul Henri Coandă, cât şi pe aeroporturile internaţionale de unde mulţi români urmau să vină în ţară. Astfel, mii de persoane care ar fi trebuit să zboare cu avioanele Blue Air în aceste zile au fost afectate.
Situaţia companiei Blue Air, care la finalul anului 2020 înregistra un capital negativ de 638.728.959 lei – conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor – capital negativ la care se adaugă şi cei 300 milioane lei primiţi în 2021 cu titlu de ajutor de stat, este una ce pare să aibă o singură ieşire – intrarea în faliment, conform avocatului Gheorghe Piperea.