Relația țării noastre cu asiguratorii din țara vecină, Bulgaria, se dovedește a fi din nou păguboasă. De data aceasta sunt implicate și alte state, precum Italia, Grecia sau Polonia, unde Dallbog Life and Health nu se grăbea să achite daunele aferente polițelor de asigurare obligatorie emise șoferilor din respectivele state. Totuși, relativa rapiditate cu care au luat măsuri cei de la ASF au limitat numărul de polițe care mai sunt în vigoare în prezent în România.
Dallbog Life and Health a început să vândă polițe RCA (asigurare auto obligatorie) la sfârșitul anului 2024 și a reușit să vândă aproximativ 200.000 de polițe prin prețuri reduse comparativ cu competitorii și cu comisioane mai mari pentru brokeri. Compania bulgară a activat în țara noastră în baza pașaportului european (Freedom of Services), așa cum a funcționat și în celelalte state europene. Dar problemele cu care se confrunta asiguratorul în alte state (Polonia, Grecia, Italia, Spania) au dus la controale din partea autorității competente bulgare și la decizia de suspendare a dreptului de a emite polițe RCA în România de la 1 iulie 2025, conform deciziei Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), decizie menținută pe perioadă nedeterminată la 1 octombrie 2025. Anterior, în aprilie 2025, activitatea companiei fusese suspendată de autoritățile din Polonia.
