Speranța Munteanu, Veridio Transformation: Nu vedem că se prefigurează un val de restructurări la IMM care au luat credite cu garanții de la stat, dar probabil că vor fi mai multe decât până acum – video

by Redactia
9 views

Deocamdată nu vedem că se prefigurează un val de restructurări la companiile mici și mijlocii care au luat credite cu garanții de la stat, dar probabil că vor fi mai multe decât până acum, a declarat Speranța MUNTEANU, Partener Coordonator Veridio Transformation, la Banking Forum.  

bunăvoința furnizorilor și cu negocieri informale, extrajudiciare,  cu băncile, cu creditorii lor, în general.

În ultima perioadă am asistat la un influx de finanțare pe piață care a dat o anumită larghețe și un confort acestor firme să evolueze, in fără a fi afectate de crizele succesive din ultimii trei ani. Însă, așa cum vedem, combinația nefericită între condițiile comerciale grele datorate evenimentelor de pe piața economică internațională, și inflația, care schimbă costurile finanțărilor și care creează presiuni din mai multe direcții, ne îndeamnă să credem că vor exista un număr mai mare decât până acum de companii care vor apela la restructurare formală (proceduri de preinsolvență și/sau reorganizare judiciară).

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More