Statul român, umilit de toate instituțiile justiției din UE

by Redactia
32 views

Încălcând flagrant legile interne, CEDO a obligat statul român să achite datoriile mai vechi către firme străine ale unor întreprinderi publice intrate de ani de zile în faliment. Deși autoritățile române au încercat să obțină dreptatea la toate forurile UE, în final, România a fost forțată să plătească integral datorii de 5 ori mai mari, plus cheltuieli de judecată uriașe.

Ministerul Finanțelor a cerut o suplimentare a bugetului pentru a achita o datorie care a ajuns la aproape 6 milioane de dolari către o firmă cu reședința fiscală în Cipru, Omegatech Enterprises Ltd. Datoria provine din anul 1999 și aparținea combinatului siderurgic de la Călan, Sidermet, care a intrat în faliment.

În mod halucinant, CEDO a decis în favoarea firmei cu sediul în Cipru, obligând statul român să achite datoria combinatului, pe motiv că ar fi fost o întreprindere publică. Toate încercările autorităților române de a contesta decizia CEDO la alte instituții UE au fost sortite eșecului, deși, potrivit Legii falimentului, statul nu avea nicio obligație în acest sens.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More