Se apropie funia de par. După o sarabandă de procese în instanță, Societatea de Transport București este pe punctul de a fi obligată să cumpere de la Gruia Stoica tramvaie fabricate în Rusia lui Vladimir Putin. Dacă Primăria Capitalei nu va asigura finanțarea achiziției, STB ar putea intra în faliment pentru că nu cumpără material rulant fabricat într-o țară supusă sancțiunilor internaționale.
Constanța Port Business Association conducerea GFR Ovidiu Vizante va fi angajatul GFR Gruia StoicaAșa cum spuneam, au fost multe procese. Unele s-au încheiat, unele încă se judecă. Unul dintre acestea din urmă se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, Secția a II-a civilă, iar judecata pe fond va începe la data de 11 aprilie. Asta după ce, la precedentul termen, de vineri, 23 februarie, instanța a respins cererea STB de suspendare a judecării.
