În primul semestru din 2026, au fost deschise 3.855 de proceduri noi de insolvenţă, în creştere cu 12,36% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, acesta fiind şi cel mai mare număr de noi insolvenţe înregistrate în primul semestru din ultimii 8 ani, potrivit unui studiu realizat de Coface România, în luna septembrie.
În acelaşi timp, au fost deschise 98 de noi proceduri de concordat preventiv, faţă de 64, în S1 din 2025, cele mai multe fiind înregistrate în sectorul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul (860), în timp ce cea mai mare creştere a numărului de insolvenţe a fost consemnată în Agricultură, silvicultură şi pescuit (78%).
“Cel mai recent studiu realizat de Coface România arată că în primul semestru din 2026 s-au deschis 3.855 de proceduri noi de insolvenţă în creştere cu 12,36% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut. Au fost deschise 98 de noi proceduri de concordat preventiv, comparativ cu 64 de noi proceduri de concordat preventiv deschise în S1 din 2025. Sectorul Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul a raportat cel mai mare număr de insolvenţe respectiv 860, în scădere cu 1% faţă de acelaşi interval de anul trecut”, arată Coface într-un comunicat de presă.
Alina Popa, Country Manager Coface România, spune că rezultatele din primul semestru al anului 2026 confirmă că mediul de afaceri din România rămâne sub presiunea încetinirii economice, a costurilor ridicate şi a măsurilor de consolidare fiscală.
