Succes al CITR în dosarul Euroins. Pas înainte spre denunțarea contractului prin care bulgarii au scos toate rezervele de daună din România

by Redactia
3 views

CITR, în calitate de lichidator judiciar al Euroins România, a reușit să blocheze recunoașterea pe teritoriul României a unei decizii de arbitraj din Sofia și să protejeze active importante destinate creditorilor. Astfel, procesul în anularea contractului de reasigurare ca fraudulos continuă.

Practic, taxa judiciară stabilită inițial la 12,7 milioane de euro a fost redusă la 1.533,88 euro, iar Tribunalul București a respins cererea grupului bulgar de recunoaștere în România a hotărârii arbitrale de la Sofia.

“Cele două soluții sunt importante în primul rând prin efectele lor concrete asupra procedurii Euroins România. Reducerea unei obligații potențiale de la 12,7 milioane de euro la aproximativ 1.500 de euro înseamnă protejarea directă a patrimoniului disponibil creditorilor.

În același timp, respingerea recunoașterii în România a efectelor arbitrajului de la Sofia permite continuarea analizei pe fond a contractului de reasigurare de către instanțele române. Rolul nostru este să folosim toate instrumentele juridice disponibile pentru conservarea valorii și apărarea intereselor creditorilor Euroins România”, declară Alina Popa, Head of Legal CITR.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More