Aproape o treime din acțiunile companiei financiare de stat Fondul Român de Contragarantare (FRC) SA, înființată în 2009 de Guvernul Boc și cunoscută acum în special pentru implicarea în programul de sprijin pentru întreprinderi mici și mijlocii IMM Invest Plus, urmează să fie scoase la vânzare, relevă date analizate de Profit.ro.
Este vorba despre participația de 32% din acțiunile FRC a Fundației Post-Privatizare, o structură juridică controlată de statul român prin Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Acționarul majoritar al Fondului Român de Contragarantare este Ministerul Finanțelor Publice (MFP), care are grosul de 68% din capitalul companiei.
Fundația Post-Privatizare a intrat în insolvență în iulie 2022, la solicitarea recuperatorului de creanțe neperformante EOS Credit Funding DAC, iar ulterior în faliment, în noiembrie anului trecut.
Solicitarea recuperatorului a venit după ce, în prima parte a anului 2020, EOS Credit Funding DAC pusese sechestru pe participația de 32% a Fundației Post-Privatizare la Fondul Român de Contragarantare. Sechestrul fusese instituit în baza unei executări silite mai vechi, din 2015, obținută de Banca Transilvania pentru a-și recupera….