La Alba Iulia a început procedura de insolvență a unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul imobiliarelor, care are datorii de peste 10 milioane de euro.
Parc Residence Alpha SRL a construit un bloc cu 47 de apartamente și 11 spații comerciale, în centrul orașului Alba Iulia, dar doar o parte dintre acestea au contracte de vânzare-cumpărare în regulă. Reprezentanții firmei au realizat vânzări succesive ale unor apartamente, astfel încât, în prezent, nu se știe cu exactitate câți proprietari există.
În hotărârea prin care s-a demarat procedura insolvenței se vorbește despre mai mult de 110 creditori. Afacerea a fost dezvoltată de Ovidiu Jidveian, avocat suspendat și fost subprefect și candidat la Primăria Alba Iulia. Acesta deține în prezent 10% din firmă, mama acestuia, Olga Jidveian, deține 80% din părțile sociale, iar o altă persoană fizică are restul de 10%.
