19
- Conform portalului instanțelor de judecată, Grup Servicii Petroliere Logistic SRL a intrat în insolvență la solicitarea firmei NRM Cargo Logistics SRL, ca urmare a Hotărârii intermediare nr. 1105/2022 a Tribunalului Constanța, din data de 11 octombrie 2022.
- Potrivit aceleiași surse, pe data de 12 octombrie 2022, Grup Servicii Petroliere Logistic SRL a contestat decizia tribunalului, la Curtea de Apel Constanța.
- Într-un alt dosar, la data de 20 octombrie 2022, prin decizia nr. 6/2022 din 20.10.2022, la solicitarea Grup Servicii Petroliere Logistic SRL, Curtea de Apel Constanța a dispus suspendarea provizorie a executării provizorii a sentinţei civile nr.1105 din 11.10.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 3787/118/2022.
- Decizia Curții de Apel Constanța a fost fără cale de atac, iar procedura insolvenței Grup Servicii Petroliere Logistic SRL a fost suspendată.
- Contactat telefonic, omul de afaceri Gabriel-Valentin Comănescu a precizat, pentru ZIUA de Constanța, faptul că totul a fost o „neînțelegere“ și că toate plățile au fost efectuate.
- „A fost o neînțelegere care s-a închis! Noi, ca de obicei ne ducem și plătim ce avem de plătit“, a mai explicat Comănescu.