Tribunalul Caraș-Severin a admis, în data de 23 octombrie 2025, cererea companiei Transal Urbis SRL Caransebeș și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva acesteia. Instanța a numit un administrator judiciar provizoriu. Acesta va gestiona procedura până la prima adunare a creditorilor, stabilită pentru 5 ianuarie 2026.
Creditorii vor fi notificați oficial și vor putea depune opoziții și cereri de admitere a creanțelor până la termenele indicate de instanță. Totodată, compania este obligată să depuna documentele financiare necesare la dosar și să deschidă un cont dedicat cheltuielilor procedurii. Următoarea etapă procedurală va avea loc la data de 29 ianuarie 2026. Atunci instanța va analiza evoluția dosarului.
Felix Borcean: „Soluția nu este închiderea societății”
Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, a declarat public că deschiderea procedurii de insolvență nu înseamnă automat falimentul societății. Obiectivul administrației locale este salvarea operatorului public de salubritate.
„Soluția nu este închiderea societății. Dacă am apela la un operator privat, costurile pentru populație ar fi mai mari și nu am mai putea controla gradul de plată a tarifelor. Avem exemple în orașe precum Oțelu Roșu, Mehadia sau Băile Herculane, unde tarifele au crescut după externalizare”, a explicat edilul.
