Tribunalul Constanța a RESPINS cererea de intrare în insolvență a companiei Grup Servicii Petroliere! Vezi aici decizia judecătorilor

by Redactia
37 views

Tribunalul Constanța, decizie importantă în dosarul în care s-a cerut insolvența companiei Grup Servicii Petroliere SA, firmă din portofoliul lui Gabriel Comănescu! Dosarul 3040/118/2025 se află pe rolul Secţiei a II-a civilă din Tribunalul Constanţa, în materie „faliment“, cu obiect „deschiderea procedurii la cererea creditorului“. Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Constanța a respins, ca rămasă fără obiect, cererea formulată pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC Grup Servicii Petroliere SA.

MINUTĂ

Solutia pe scurt: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de creditorul Ghitescu Dumitru pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC Grup Servicii Petroliere SA. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

Potrivit listafirme.ro, Grup Servicii Petroliere SA a fost înființată în anul 2003, are sediul social în Portul Constanța și desfășoară activități de servicii anexe extractiei petrolului brut și gazelor naturale. Compania este deținută de persoanele juridice: GSP Holging SA (Luxemburg), cu 79,61% din capitalul social, Industria Mundum SRL, cu 18.35% din capitalul social, și RCI Grup de Consultanță SRL; cu 1,02% din capitalul social.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More