În perioada fanariotă, românii erau obișnuiți cu ciubucul, luleaua sau narghileaua otomană. Este consemnat faptul istoric că negustorii din Imperiul Otoman au fost cei care au adus la București ustensilele care încurajau viciului fumatului: diverse soiuri de tutun, pungi de tutun, borcane pentru tabac și tabachere.
Țigara în foiță, după moda occidentală, a sosit mai târziu pe meleagurile noastre. Românii au exportat tutun, mai mult sau mai puțin voit, încă din timpul dominației otomane asupra Țărilor Române. La început, la noi se cultiva tutun după moda turcească. Mai târziu, sub influența modelor franțuzești și britanice, autohtonii au început să fumeze țigarete, denumite pe vremea aceea ”ciubucul cel de hârtie”. Spre deosebire de fumatul de ciubuc, care obliga fumătorul să stea fix pe canapea, pernă sau scaun, fumatul țigărilor rulate îi permitea fumătorului mișcarea liberă.