ULTIMA ORĂ ASF va face plângere penală împotriva conducerii Euroins. Reacția asigurătorului

by Redactia
27 views

ASF a decis să înainteze organelor abilitate o plângere penală împotriva întregii conduceri a Euroins, după ce ar fi descoperit existența unei aplicații „clandestine”.

Surse apropiate situației au declarat că ar fi vorba de dubla raportare privind litigiile, dar și despre descoperirea unei aplicații “clandestine”, care nu ar fi fost auditată și raportată la ASF, așa cum ar fi trebuit, arată Adevarul.

Profit.ro a anunțat anterior că Euroins România, liderul pieței locale de asigurări, parte a grupului bulgar Eurohold și locul trei în ierarhia de profil, a primit cele mai multe amenzi în cursul anului trecut de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, motivele fiind nerespectarea legislației de profil în privința dosarelor de daună și rezervelor tehnice. În total, sancțiunile au însumat 5,25 milioane de lei.

Euroins a făcut următoarele precizări:

 – Nu am fost notificați de către Parchet sau de orice altă instituție din România cu privire la vreo procedură judiciară. Prin urmare, nu putem face niciun comentariu, în afara faptului că vom coopera pe deplin, așa cum facem de fiecare dată, și vom răspunde oricăror nevoi de clarificări.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More