ULTIMA ORĂ Statul român vrea să salveze șantierul naval Damen Mangalia cu bani din împrumutul ieftin de miliarde de euro de la UE pentru înarmare

by Redactia
12 views

Statul român vrea să salveze șantierul naval Damen Mangalia, aflat în insolvență, cu bani din împrumutul ieftin pentru înarmare de 16,6 miliarde euro de care România va beneficia prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE), anunță ministrul Economiei, Radu Miruță.

″Suntem preocupați, așa cum am anunțat, ca prin acest mecanism SAFE, care aduce o finanțare pentru zona navală, să salvăm șantierul naval de la Mangalia″, a spus Miruță. ″Sunt discuții comerciale pe care le analizăm astfel încât să vedem că statul român reușește să obțină nu doar un împrumut cu dobândă mică, această dobândă prin SAFE, care este de 3%, dacă la final prețul produsului este de 2-3 ori mai scump. Nu ne uităm doar să împrumutăm acești bani la o rată a dobânzii mică, ci ne interesează ca produsul obținut folosind acești bani să aibă un preț corect și pentru asta suntem în discuții și cu armatele altor state europene, să observăm care este prețul corect pentru produsul respectiv″, a mai arătat ministrul Economiei. Damen Shipyards Mangalia, compania care operează șantierul, aflată în insolvență, este controlată indirect de către Ministerul Economiei, prin societatea de stat Șantierul Naval 2 Mai SA, care are 51% din capital.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More