UPDATE. Ce spune compania. „Dai 1 RON! Salvezi TAROM!” – Angajaţii vor o campanie de donaţii pentru salvarea operatorului aerian naţional

by Redactia
39 views

Sindicatul Unit Tarom (SUT) solicită susţinerea unor activităţi de donaţii şi subscripţie publică de acţiuni pentru salvarea operatorului aerian naţional, care în anul 2023 mai dispune de 12 aeronave şi doar 19 zboruri externe, faţă de 27 de zboruri şi mult mai multe aeronave în anul 1967.

UPDATE 14.40. Compania TAROM a reacționat la inițiativa sindicatului și spune că Țse disociază de apelul pentru donații inițiat de un sindicat. În acest moment, considerăm că datoria TAROM este față de români, nu invers”.

„TAROM transmite un mesaj ferm de disociere față de un demers de donații publice inițiat de unul dintre sindicatele companiei. Datoria noastră este față de pasageri și de români în general, față de cei care aleg serviciile companiei și cărora suntem datori să le oferim tot ce avem mai bun în schimbul încrederii pe care o investesc în noi. Un demers menit să inverseze acest raport nu este nici util, nici binevenit. Compania TAROM trebuie să se reconsolideze și să se revitalizeze, urmând un plan clar de restructurare. Și va reuși”, a transmis compania într-un comunicat de presă.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More