Un nou brand renumit din Polonia a intrat în faliment, scrie Warsaw Voice. Este vorba de compania Redan, care deţine branduri bine cunoscute ca Troll şi Top Secret. Compania a fost înfiinţată în Lodz, în 1995.
De la bun început, compania a avut legături cu industria vestimentară. Mai întâi a fost creat brandul Top Secret, mai apoi magazinele Troll, cât şi Drywash şi TXM. După aproape 30 de ani, Redan a început să aibă probleme. La începutul anului, aceasta a vândut dreptul la brandul Top Secret. La începutul lunii august, compania a dat veşti şi mai proaste, de această dată cu privire la intenţia de a face disponibilizări la nivel de grup.
Anul trecut, Redan a avut venituri de 67,4 milioane de zloţi şi o pierdere netă de 2,3 milioane. După primele trei trimestre din 2024, compania a consemnat venituri de 20,4 milioane de zloţi şi pierderi de peste 16,4 milioane de zloţi.
Analizând situaţia, consiliul de administraţie al companiei a apreciat că cea mai avantajoasă soluţie din punctul de vedere al creditorilor companiei este efectuarea lichidării organizate a acesteia.