Un nou protest al păgubiților din afacerea Parc Residence Alpha a avut loc joi, 1 august 2024. Mai multe persoane care au luat apartamente vândute de fostul avocat și subprefect PSD de Alba, Ovidiu Jidveian, au protestat.
Protestul a avut loc în fața cabinetului de insolvență al administratorului judiciar, Jurj Liliana Mariana.
Cei care au protestat au avut și un manifest pe care l-au citit. Cel care a citit manifestul este unul dintre păgubiți, Adrian Ciortea.
Aceștia au transmis reporterilor alba24.ro manifestul pe care l-au și citit în fața cabinetului administratorului judiciar.
Redăm mai jos, manifestul întocmit de păgubiții din cazul Parc Residence Alpha.
Manifestul păgubiților Parc Residence Alpha
„Împotriva modului neprofesionist în care administratorul judiciar Jurj Liliana Mariana, cu “sprijinul” comitetul creditorilor societății prejudiciaza intereselor creditorilor dar protejează intereselor inculpatului debitor Jidveian Ovidiu Viorel și a altor persoane din anturajul acestuia, persoane care au profitat și uneori chiar au contribuit la săvârsirea infracțiunilor care ne-au prejudiciat.