Băncile europene trebuie să se pregătească pentru o creștere a numărului de insolvențe, pentru riscuri geopolitice mai mari și pentru tulburări în industriile energofage, a avertizat noul supraveghetor bancar al zonei euro.
Claudia Buch, care a devenit președinte al brațului de supraveghere al Băncii Centrale Europene în ianuarie, a declarat într-un interviu acordat Financial Times că băncile „nu au ieșit încă din impas”, în ciuda faptului că au apărut într-o poziție relativ bună după pandemia Covid-19 și invazia Rusiei în Ucraina.
Majorarea de către BCE a ratei dobânzii de referință, până la un nivel record de 4% pentru a combate inflația, „încă trebuie să se filtreze în sistemul financiar”, iar falimentele și neplata creditelor vor continua să crească “pentru o perioadă de timp”.
„Este extrem de puțin probabil să avem o perioadă de schimbări structurale în care să nu existe o creștere a creditelor neperformante”, a precizat Buch. „Regiunile industriale ale Europei vor arăta foarte diferit în viitor, în funcție de disponibilitatea energiei regenerabile în diferite țări. Acesta este un aspect pe care băncile trebuie să îl ia în considerare”.