Prin Ordonanţa privind decarbonarea sistemului energetic prelungim perioada de închidere şi punere în siguranţă a minelor de huilă, în condiţiile în care acolo poate exista autoaprindere oricând, a declarat joi ministrul Energiei, Virgil Popescu, la finalul şedinţei de Guvern.
“Haideţi să începem cu Ordonanţa cu privire la decarbonarea sistemului energetic, ordonanţă care este jalon al Planului Naţional de Reconstrucţie şi Rezilienţă, ordonanţă care îşi propune să elimine etapizat cărbunele din mixul energetic până în anul 2032. Aş începe şi cu un preambul al celor două companii mari: Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Energetic Oltenia. Complexul Energetic Hunedoara, în ultimii 4-5 ani, a asigurat o cantitate foarte mică din sistemul naţional de producere a energiei electrice, circa 1%. A fost înfiinţat în 2014, ştergându-se toate datoriile, cu mai multe societăţi care au fuzionat. În 2019, a intrat în faliment, în insolvenţă, având datorii de peste 3 miliarde de euro – o intrare în insolvenţă datorată şi unui ajutor de stat care a trebuit să fie rambursat, întrucât nu a fost acordat corect în anul 2015. Ministrul Finanţelor de la acea vreme practic putem spune că este autorul acestei insolvenţe a Complexului Energetic Hunedoara”, a menţionat Virgil Popescu.