Marile companii sunt supuse obligaţiei de auditare – atât prin auditori interni, cât şi prin auditori externi, independenţi. Ţine de prudenţă şi de avertizarea timpurie asupra potenţialului de insolvenţă.
Cutumiar, însă, nimeni nu prea ia în serios această obligaţie. Deşi costă extrem de mult şi se fac anual, rapoartele de audit fie nu spun nimic care să conţină plusvaloare şi direcţii de acţiune preventivă, fie spun doar cu juma’ de gură şi cu toate disclaimerele posibile câte ceva palid despre managementul greşit sau despre incompetenţa ori frauda acestuia, generatoare de dificultăţi financiare sau chiar de insolvenţă. Cu ştampilele “de firmă” bine plătite, puse de firmele din grupul Fat Four (sau de second level tycoons) pe rapoartele de audit copy-paste, managementul marilor companii nu mai ţine cont nici de responsabilităţile sale fiduciare faţă de acţionari şi faţă de stakeholders (clientelă, salariaţi, stat, comunitate locală, creditori esenţaili şi furnizori indispensabili), nici de lege şi se avântă vertiginos în cele mai riscante afaceri, în combinaţii frauduloase ori în montaje financiare infracţionale, care sfârşesc invariabil în mari falimente, cauzatoare de mari pierderi pentru partenerii de afaceri şi pentru clientelă.