Deputaţii au adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 45/2022 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria naţională de apărare.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici cu capital integral de stat din industria naţională de apărare, care sunt de interes strategic pentru statul român şi desfăşoară activităţi necesare realizării de produse militare, sensibile şi strategice şi serviciile aferente acestora, potrivit Agerpres.
Iniţiatorii vor astfel să evite situaţia în care aceşti operatori economici ar intra în stare de faliment, fapt care ar conduce la imposibilitatea asigurării capacităţilor necesare protejării, în timp real, a intereselor esenţiale ale siguranţei naţionale.
