Sorin Pâslaru, ZF: De ce avem cea mai mare inflaţie din UE? Pentru că nu avem producţie, nu avem competiţie şi nu avem finanţare pentru producţie. Ce spune BNR: „Nivelul intermedierii financiare se situează la un nivel scăzut şi pe o tendinţă descendentă. Suntem la o distanţă considerabilă faţă de ţările din regiune”

by Redactia
7 views

România continuă să aibă cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană în ultimele trei luni, de peste 7%, faţă de 2,8% în zona euro, deşi „beneficiază” de cea mai restrictivă rată de politică monetară din UE şi chiar dacă se vede că acest medicament nu funcţionează, BNR a decis ieri menţinerea dobânzii de referinţă.

Dobânda de politică monetară, menţinută la 7%, care dă preţul banilor în piaţă şi îi ţine iată scumpi, adresează doar o parte a problemei inflaţiei, şi anume cererea. În România însă cauzele principale ale creşterii continue a preţurile ar putea fi altele: producţia şi competiţia. De fapt, lipsa lor.

Pentru că nu avem producţie şi competiţie, cresc preţurile. Pe orice item s-ar lua în calcul – carne de vită, aspiratoare, computere, energie – România stă cel mai prost la producţia per capita faţă de orice altă ţară din Uniunea Europeană.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More