Documente oficiale. Care sunt potenţialele riscuri de mediu şi pentru populaţie pe care le-ar putea genera Neptun Deep, cel mai ambiţios proiect energetic al României? Gazul nou din Marea Neagră ar trebui să ajungă la mal în trei ani

by Redactia
17 views

Neptun Deep, proiectul de producţie de gaze naturale din zona de mare adâncime a Mării Negre, cea mai mare investiţie energetică a României din acest moment, va avea efect asupra aerului, apei, solului, dar şi asupra stilului de viaţă al comunităţilor din vecinătatea sa l Cu toate acestea, rezumatul public al studiului pentru evaluarea impactului asupra sănătăţii şi confortului populaţiei în raport cu proiectul Neptun Deep susţine că proiectul poate fi dezvoltat „fără a genera riscuri semnificative sau impacturi negative majore“.

Proiectul Neptun Deep din Ma­rea Neagră este cel mai amplu proiect energetic aflat în plină desfăşurare la acest moment în România şi primul de explo­ra­re şi producţie la mare adâncime pe care România îl întreprinde în istoria sa. Va­loa­rea proiectului este de 4 miliarde de euro, iar parteneri sunt OMV Petrom, cea mai mare compa­nie din Româ­nia, şi Romgaz, cel mai mare producător local de gaze, deţinut de statul român.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More