8
Gigantul rus al gazelor naturale, Gazprom, care a înregistrat pierderi de aproape şapte miliarde de dolari în 2023, a anunţat ieri că intenţionează să vândă câteva complexuri turistice, potrivit Reuters.
Compania controlată de Kremlin, care stă pe cele mai mari rezerve de gaze din lume, a înregistrat primele pierderi anuale din aproape un sfert de secol, după ce vânzările sale către pieţele europene profitabile au scăzut semnificativ în urma invadării Ucrainei de către Rusia.
Ieri, Gazprom a informat că a scos la vânzare 14 hoteluri şi resorturi, inclusiv Marriott Tsaghkadzor, situat în “Valea florilor” din Armenia.
De asemenea, în luna mai, compania anunţase vânzarea unor hoteluri, inclusiv Imperial Park Hotel & SPA din regiunea Moscovei, în urma deciziei de a-şi reloca sediul central din Moscova în centrul de business Lakhta din Sankt Petersburg, în 2021.