Hidroelectrica a investit 90 de milioane de lei în primul trimestru din 2026, dintr-un buget anual de 1 mld. lei. Compania invocă litigii şi insolvenţa antreprenorilor pentru întârzieri

by Redactia
5 views

Hidroelectrica (H2O) a executat investiţii de 90 de milioane de lei în primele trei luni din 2026, cu 72% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar suma reprezintă sub 9% din bugetul investiţional total aprobat pentru întregul an, care depăşeşte 1 miliard de lei.

Bugetul prevede 202 milioane de lei pentru proiecte hidro de dezvoltare, 655 de milioane de lei pentru retehnologizare şi modernizare şi 165 de milioane de lei pentru proiecte fotovoltaice şi de stocare. La ritmul din primul trimestru, execuţia anuală ar rămâne semnificativ sub plan.

Din cei 90 de milioane investiţi în T1, 39 de milioane de lei au mers către retehnologizare – cu 74% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2025 -, 29 de milioane către mentenanţă cu capitalizare, 12,4 milioane către proiecte de dezvoltare şi 10 milioane către dotări şi utilaje.

Compania susţine că întârzierile din marile proiecte hidro se datorează unor factori din afara controlului său. Raportul directoratului menţionează că execuţia investiţională este „puternic influenţată de factori externi companiei, în principal procedurali, administrativi şi legislativi.” 

Printre motivele invocate se numără suspendarea unor acorduri de mediu de către instanţe, insolvenţa unor antreprenori generali, contestaţii la procedurile de achiziţie publică şi lipsa hotărârilor de guvern privind exproprierea terenurilor.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More