Două companii aeriene româneşti, în insolvenţă

by Redactia
5 views

Două companii aeriene româneşti, Animawings şi Dan Air, au intrat în insolvenţă. Operatorul aerian Animawings a prelungit suspendarea temporară a zborurilor, după ce compania a intrat oficial în insolvență. Astfel, operatorul va prelungi suspendarea tuturor zborurilor regulate până la 31 decembrie 2026 inclusiv. Informațiile privind rezervările afectate și demersurile aferente acestora sunt comunicate pasagerilor prin canalele oficiale ale companiei. Decizia a fost luată după ce Tribunalul București a admis deschiderea procedurii de insolvență a societății Anima Wings Aviation S.A. Compania recomandă pasagerilor să urmărească site-ul său pentru informații oficiale privind evoluția situației și pașii următori.

Pe de altă parte, Tribunalul București a admis cererea Dan Air, companie aeriană românească, și a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva companiei. Dan Air şi-a declarat intenţia de reorganizare, anunţând că îşi continuă activitatea de zbor regulat. Dan Air anunţase că rezervările efectuate pentru zborurile operate de Dan Air, pentru care procesatorul de plăţi Netopia nu a decontat banii, au fost anulate, peste 11.000 de pasageri fiind afectaţi. Potrivit Dan Air, pasagerii trebuie să se adreseze direct procesatorului de plăţi pentru rambursare sumelor achitate, întrucât operatorul aerian nu are acces la fondurile reţinute şi nedecontate.

Read more

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More