Dintre primele zece exploatații agricole pe terenul statului, doar Intercereal SA, business-ul lui Augustin Oancea, a raportat în 2023 o creștere a rulajelor. Restul jucătorilor au vândut anul trecut mai puțin decât în 2022, iar trei dintre ei au trecut pe pierdere.
Primii zece arendași pe terenul statului exploatează aproximativ 50% din cele 254,5 mii de hectare pe care le are în concesiune sau arendă Agenția Domeniilor Statului, potrivit unei analize Economica pe baza informațiilor furnizate de ADS. Tot ei generează și printre cele mai mari afaceri în zona producției de cereale, astfel că trendurile pe care se înscriu anual pot fi privite ca o oglindă a întregii industrii.
Or, 2023, a adus scăderi în lanț.
Mai exact, potrivit unei analize Economica pe baza rezultatelor financiare publicate de Ministerul Finanțelor, în 2023, doar o companie dintre primele zece în fucție de suprafețele arendate de la ADS a raportat afaceri în creștere.