Vremuri grele la Şantierul Naval Damen Mangalia. Unitatea a rămas fără finanţare şi fără comenzi, acţionarii se ceartă între ei şi au ajuns în instanţă, iar în tot acest timp, mare parte dintre muncitori au intrat deja în şomaj tehnic. Speranţele de redresare până la finalul anului sunt, practic, nule!
„Of, parcă ar fi o secvenţă de umor negru”, a răspuns, miercuri, 12 iunie, preşedintele Sindicatului Liber Navalistul, din Şantierul Naval Damen Mangalia, Laurenţiu Gobeajă, atunci când a fost întrebat, telefonic, de ziaristul „Cuget Liber”, dacă nu-l ţinem din treabă şi are timp să vorbească, 10 minute, despre situaţia din şantier.
„Noi am vrea să avem de treabă, dar, din păcate, nu avem. Deocamdată, nu sunt elemente de noutate, nici lucrări şi nici nu cred că vor fi prea curând. Aproximativ 600-700 de persoane sunt în şomaj tehnic, mai sunt salariaţi aflaţi în concedii medicale, de odihnă sau de creştere a copilului”, a declarat liderul de sindicat.
Doar aproximativ 500-600 de salariaţi mai trec, zilnic, poarta şantierului, având de lucru.
„Este un număr fluctuant, în funcţie de operaţiunile care trebuie efectuate. Sunt diverse lucrări, atât de reparaţii, cât şi de construcţie. Este vorba despre o platformă de forat gaze în Marea Neagră, din proiectul Neptun Deep. De asemenea, în activitate este şi echipa de vânzări, colegii de la marketing. Ei nu sunt în şomaj şi încearcă să atragă, pe cât posibil, comenzi”, a declarat Laurenţiu Gobeajă.
Bate vântul prin Şantierul Naval Damen Mangalia. “Aşteptăm decizia Tribunalului!”
by Redactia
33 views
33