Bursă: Electrica vrea să se finanţeze cu până la 500 mil. euro prin obligaţiuni verzi şi să ia un credit sindicalizat de la bănci de până la 3,1 mld. lei pentru investiţii. Dumitru Chiriţă, fost şef ANRE, renunţă la funcţia de preşedinte al companiei. În locul său este numit Ion Cosmin Petrescu

by Redactia
7 views

Electrica (simbol bursier EL), furnizor, distribuitor şi producător de energie electrică la care statul român are o deţinere de 49,8%, convoacă acţionarii pentru a aprobra printre altele o finanţare printr-o emisiune sau mai multe de obligaţiuni verzi de până la 500 mil. euro şi contractarea unui credit sindicalizat de la bănci de până la 3,1 mld. lei (620 mil. euro) pentru susţinerea planurilor de investiţii, potrivit convocatorului publicat la Bursa de Valori.

De asemenea compania a anunţat că Dumitru Chiriţă, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a renunţat la mandatul de preşedinte al companiei, locul său fiind luat de Ion Cosmin Petrescu, membru CA Electrica din 2021 încoace.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More