Cine sunt grecii de la PPC care ar putea controla energia în Bucureşti dacă ajung la o înţelegere cu Enel?

by Redactia
44 views

Luna viitoare s-ar putea trasa viitorul Enel din România, un business de peste 1,6 mld. euro cu circa 3 mi­lioane de consumatori de energie, în pole-position pentru preluarea acestor operaţiuni fiind grecii de la Public Power Corporation (PPC).

„Enel este una dintre puţinele companii care aveau o strategie pe plan local în direcţia decarbonizării şi care accelerau lucrurile şi pentru noi. Mereu au fost pionieri pe zona de regenerabile, digitalizare sau electrificare. Pe de altă parte, cred că este un lucru bun că încă mai sunt companii care se uită la România şi care sunt dispuse să investească aici“, spune Sorin Elisei, liderul practicilor de energie şi sustenabilitate din cadrul Deloitte România.

PPC este un business de 5,7 miliarde de euro în 2021, pe pierderi, care în 2022 doar s-au adâncit. PPC este un grup integrat pe verticală, cu un portofoliu de producţie de energie de circa 10,4 GW, jumătate din capacitatea totală instalată a Greciei, şi cu 5,8 milioane de clienţi. Grupul este condus din 2019 de grecul Georgios Stassis, chiar fostul şef al Enel în România.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More