Numărul companiilor agricole intrate în insolvenţă a ajuns la 226 în primul semestru din 2026, cu aproape 80% peste nivelul din perioada similară a anului trecut. În acelaşi timp, insolvenţele au început să afecteze şi jucătorii mai mari. Dacă în primele şase luni din 2025 doar o companie cu active imobilizate de peste 4 milioane de euro a intrat în insolvenţă, în acest an numărul lor a ajuns la 19, potrivit unei analize realizate de CITR pe baza datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele 19 companii concentrează active imobilizate de peste 235 de milioane de euro, reprezentând aproximativ 57% din totalul activelor intrate în insolvenţă în această categorie la nivelul întregii economii.
Potrivit CITR, deteriorarea situaţiei financiare din agricultură este determinată de suprapunerea mai multor factori printre care volatilitatea preţurilor la cereale, costurile ridicate de producţie şi de finanţare, seceta din ultimii ani, presiunea importurilor de cereale din Ucraina, precum şi scumpirea energiei şi a îngrăşămintelor.
