♦ „Se aplică companiilor profitabile, cu obligaţiile fiscale la zi şi care au situaţiile financiare auditate” ♦ „Angajatul beneficiar nu trebuie să fi avut calitatea de acţionar, asociat sau administrator în cadrul companiei în ultimii cinci ani anteriori exerciţiului financiar pentru care se acordă venitul din participarea la profit. Angajatul trebuie să fi lucrat efectiv în cadrul companiei cel puţin 24 de luni consecutive la data acordării procentului din profit.”
Angajaţii din companiile private ar putea primi, pe lângă salariu, şi bonusuri din profitul firmei. Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care introduce în mediul privat un sistem de tip „profit sharing”, prin care firmele pot împărţi o parte din câştigurile obţinute cu propriii angajaţi.
Noua lege care permite companiilor să distribuie către angajaţi până la 15% din profitul brut a fost criticată în Parlament de reprezentanţii USR, care avertizează că mecanismul ar putea deveni o nouă formă de optimizare fiscală şi de evitare a taxării salariale.
