23
Economia Europei crește mult mai lent față de cea a SUA sau China, potrivit estimărilor. Ce face Europa greșit? La această întrebare, Fredrik Persson, președintele Business Europe, a răspuns că “energia este cheia pentru readucerea Europei pe drumul cel bun”. Acesta a explicat că mari afaceri pleacă din Europa din cauza prețurilor prea ridicate la energie.
- Banca Centrală Europeană a estimat pentru Europa o creștere de 0,6% în 2023 și prognozează 0,8% în 2024, arată Euronews.
- În schimb, PIB-ul Statelor Unite a crescut cu o rată anuală de 3,3% în al patrulea trimestru al anului 2023, iar creșterea economiei Chinei în 2023 este estimată la 5,2%, în 2023, potrivit evaluărilor Băncii Mondiale.
- Președintele Business Europe spune că trebuie abordate trei subiecte principale, când se discută despre creșterea redusă a economiei și despre blocarea competitivității: energia, reglementarea și comerțul liber.
