De unde extrage OMV Petrom grosul producţiei de petrol şi gaze? Principalele două zone de producţie, Oltenia şi Marea Neagră, au „secat“ accentuat în ultima decadă

Oltenia rămâne cea mai importantă zonă de producţie din România în economia OMV Petrom, cel mai mare producător local de petrol şi gaze, cu o pondere în totatul producţiei la nivel de grup pe anul 2021 de circa 25%, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor OMV Petrom.
Deşi neîntrecută ca importanţă în economia resurselor OMV Petrom, cantitatea de hidrocarburi extrase din această regiune a scăzut cu 23% faţă de nivelul din 2012, arată datele companiei.
A doua zonă importantă pentru producţia OMV Petrom este Marea Neagră, care figurează în datele companiei sub denumirea de Petromar.