Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins și ultima cale de atac pe care o putea accesa Fast Brokers împotriva deciziei Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care i se retrăgea autorizația acestui broker de asigurări cunoscut mai ales pentru relația sa cu instituții majore ale statului, de la Armată și Poliție până la Banca Națională a României. Decizie finală. Faliment la firma care vindea asigurări pentru Armată (militari și armament), Poliție, Forțele Navale sau BNR. Acuzații grave de fraudă
Iulian Gheorghiu, fondatorul și coordonatorul brokerului, a fost arestat preventiv anul trecut, pentru fraude cu polițe RCA, după cum vom detalia mai jos. Gheorghiu, în prezent trimis în judecată, este un foarte vechi jucător în piața asigurărilor, cu implicare inclusiv în primele falimente de la noi. Mai important, însă, este că Fast Brokers a fost poate cel mai important intermediar în relația cu instituții ale statului.
În Decizia civilă nr. 5695/26.11.2025, instanța de recurs a pronunțat o soluție favorabilă A.S.F., în contradictoriu cu recurenta-reclamantă Societatea Fast Brokers – Broker de Asigurare Reasigurare S.R.L: ” Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Fast Brokers – Broker de Asigurare Reasigurare S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 2019 din 10 decembrie 2024,
