Grupul olandez Damen a înaintat o cerere de despăgubire odată cu notificarea de reziliere a acordului încheiat în 2018 cu România. Este acordul prin care statul român a devenit acționar majoritar (51%) al companiei Damen Shipyards Mangalia SA, ce operează șantierul naval omonim de la malul Mării Negre, iar Damen a rămas cu 49% din capital și a preluat controlul managementului operațional al societății.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Astfel, cei de la Damen i-au remis partenerului lor român deținut de stat nu doar o notificare de încetare a contractului de asociere din 19 noiembrie 2018, după cum a fost anunțat public, ci și o cerere de despăgubire, relevă un document oficial analizat de Profit.ro, în care nu este menționată suma solicitată drept daune de olandezi.
