Grupul imobiliar One United Properties, fondat de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, a atras doi parteneri investiționali în proiectul de dezvoltare comercială One Gallery, care presupune reconversia fostei fabrici Ford din cartierul bucureștean Floreasca, cu statut de monument istoric, conform datelor analizate de Profit.ro. Amplasamentul a fost achiziționat de One United Properties de la Auchan printr-o tranzacție finalizată în decembrie anul trecut, a cărei pregătire a fost anunțată în premieră de Profit.ro.
Până de curând, firma dezvoltatoare a proiectului, ce constă într-o galerie comercială de tip boutique plus birouri, se numea One Proiect 15 SRL și era deținută 100% de către One United Properties.
Companiei i-au fost însă schimbate acum denumirea și forma de organizare, devenind One Gallery Floreasca SA, iar în firmă au intrat doi acționari noi, relevă datele analizate de Profit.ro. One United Properties a rămas partener majoritar, cu 60% din capital.
30% din acțiunile One Gallery Floreasca SA au fost preluate de Energy Distribution Services, trader și furnizor român major de energie electrică, cu o cotă de 2% din piața locală de furnizare către clienți finali la nivelul lunii februarie 2024, potrivit celor mai recente date ale ANRE. Societatea, controlată de frații Sorina-Liana Mirea (care este și administrator) și Costin-Alexandru Mirea, a terminat anul trecut cu profit net de peste 110 milioane lei și venituri totale care au depășit 4 miliarde lei.