Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat că, până în 2032, va fi arsă huilă la termocentrala Paroșeni și aceasta nu va fi închisă până atunci. Liberalul a menționat că trebuie găsite variante pentru ca aceasta să își continue activitatea și după 2032.
Urmărește-ne și pe Google News
Ministrul Energiei a fost întrebat, la Prima News, dacă va fi închisă și ultima centrală pe cărbune din Valea Jiului, cea la Paroșeni. “Termocentrala Paroșeni este una dintre cele mai moderne termocentrale din România. E modernizată cu fonduri japoneze. Acolo se arde huilă. Huila vine din Valea Jiului, din patru mine. Aceste patru mine nu au capacitatea cu oamenii care sunt acolo, ei scot huilă pentru a alimenta centrala Paroșeni două zile pe săptămână. Și de câte ori o repornesc sunt niște costuri, se folosește foarte mult gaz în procesul acesta de repornire a termocentralei. Și explorăm un posibil parteneriat cu o companie americană, dar nu numai, e o și o companie românească, sunt și alții care produc biomasă și biomasa asta se poate arde în condiții de mediu mult mai prietenoase în termocentrala de la Paroșeni”, a declarat Sebastian Burduja.