În primele 11 luni ale anului, producţia industrială a scăzut atât ca serie brută (-4,8%), cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (-4,9%), arată datele Institutului Național de Statistică.
În luna noiembrie 2023, producţia industrială (serie brută) a scăzut faţă de luna precedentă cu 1,1%, din cauza scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-2,6%) și industria extractivă (-0,8%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 10,1%. Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică cu 0,6% faţă de luna precedentă. Industria prelucrătoare a scăzut cu 1,0%, în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat și industria extractivă au crescut cu 2,2%, respectiv cu 0,7%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 4,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate de cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-5,3%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1,9%) și industria extractivă (-1,8%).