Retehnologizarea U1 de la Cernavodă, reactor care a fost pus în funcţiune în 1996 şi care este o componentă cheie a sistemului de producţie naţional, cu o pondere de 10%, ar trebui să intre într-un proces obligatoriu de retehnologizare în 2027. Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte energetice ale României, la finalizarea lucrărilor durata de viaţă a unităţii urmănd să fie extinsă cu 30 ani ♦ Practic, este ca şi cum România ar avea un reactor nou la Cernavodă. Investiţiile se ridică la 1,9 mld. euro, contractul de EPC a fost semnat ceremonios, iar pe 22 ianuarie AGA Nuclearelectrica are ultimul cuvânt de spus. Mai departe, ar trebui demarată această investiţie esenţială pentru alimentarea cu energie a României.
Nuclearelectrica şi consorţiul internaţional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation şi Korea Hydro & Nuclear Power Co au semnat ceremonios contractul de Inginerie, Procurare şi Construcţie (EPC) pentru avansarea retehnologizării Unităţii 1 a CNE Cernavodă, în data de 19 decembrie 2024.