28
Transgaz împreună cu operatorul sistemului de transport al gazelor din Ucraina, LLC Gas OTS, încep un proiect prin care România va putea exporta gaze la vecini. Proiectul are termen limita sfârșitul lui 2026 când, după investiții de 335 milioane euro, până la 300 de milioane de mc vor putea ajunge în Ucraina.
Din cele 335 de milioane de euro, 300 de milioane de euro reprezintă partea românească și 35 de milioane cea ucrainiană, proiectul incluzând instalarea a 250 de kilometri de țeavă și a două stații de comprimare, una de fiecare parte.
Potrivit graficului de derulare a proiectului prezentat de Transgaz, finalizarea documentației de proiect și obținerea autorizației de construcție se face în trimestrul 4 al anului 2024. Construcțiile necesare încep în trimestrul 1 al lui 2025 , ele vor fi finalizate în trimestrul 3 2026, când poate începe și exploatarea comercială a sistemului.
The post Transgaz construiește o „autostradă” a gazului către Ucraina appeared first on Cotidianul RO.