Tribunalul Bucureşti a decis deschiderea procedurii de faliment în cazul Euroins – ce trebuie să facă cei ce au încă poliţe valabile la acest asigurator ?

by Redactia
17 views

După două amânări venite din partea Curţii de Apel Bucureşti, a treia încercare s-a definitivat cu o decizie, astfel că Tribunalul Bucureşti a confirmat vineri insolvenţa companiei de asigurări Euroins şi demararea procedurii de faliment.

Ce trebuie să facă cei care au încă poliţe valabile la Euroins ?

Începând de vineri, 9 iunie, toate poliţele RCA emise de Euroins aflate încă în circulaţie mai sunt valabile 90 de zile. Astfel, până cel târziu pe 8 septembrie, toţi şoferii trebuie să îşi înlocuiască actualele poliţe cu unele noi, după această dată cele vechi încetând de drept.

Valabilitatea de 90 de zile nu se aplică contractelor de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 – Garanţii, prevăzută în secţiunea A din anexa nr. 1 la Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, în acest caz valabilitatea fiind de 150 de zile, adică până pe 7 noiembrie.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More