Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) nu este de acord cu eliminarea facilităţilor fiscale în sectoarele agricultură şi construcţii şi atrage atenţia că există un acord încheiat cu Guvernul în acest sens, valabil până în 2028.
Vicepreşedintele CNIPMMR, Vali Priceputu, a atras atenţia, joi, într-o conferinţă de presă, că această eliminare a facilităţilor fiscale, despre care se vorbeşte în ultima vreme, va duce la o încetinire a motoarelor economiei.
“În legătură cu ridicarea facilităţilor în cele două domenii, construcţii şi agricultură, poziţia Consiliului este foarte simplă şi clară: Nu negociem, nu negociem! Avem un acord cu Guvernul României, valabil până în 2028 – şi atunci putem să discutăm orice. Până în 2028 aşteptăm ca Guvernul să îşi ţină promisiunile şi să ne lase să ne desfăşurăm activitatea, aşa cum am făcut-o şi în ultima perioadă. Motoarele economiei nu trebuie încetinite. Putem să venim cu soluţii, avem propuneri de reducere a deficitului, dar în niciun caz nu putem să discutăm despre ceva ce am câştigat deja”, a susţinut Priceputu, în conferinţa de presă.
