Capitalul românesc precumpănește în acționariatul Fondului Proprietatea. Unde merg banii din vânzarea acțiunilor FP și cât ar urma să revină Ministerului de Finanțe.
Fondul Proprietatea (FP) a încheiat cu oferta publică primară în vederea listării la Bursa de Valori Bcuurești a companiei Hidroelectrica (H2O), operațiune de piață care s-a ridicat la 9,28 miliarde lei (1,88 miliarde euro). Vânzătorul a publicat fotografia de la nivelul zilei de 30 iunie asupra structurii de acționariat.
Chiar dacă pe acțiunile cu simbolul FP vor fi tranzacții de natură să schimbe proporțiile, ultimele date oferă și indicații asupra destinației ulterioare a banilor pe care Fondul i-a obținut din vânzarea participației de la Hidroelectrica și care ar urma să fie distribuiți rapid, cel mai probabil printr-un dividend special, în tradiția Fondului de returnare rapidă de cash către acționari.
