Situaţia salariilor profesorilor este, ca şi starea căilor ferate, o datorie amânată cu anii. O cheltuială pe care de fapt statul român nu vrea să o recunoască în fiecare an în buget şi tot amână nu numai aplicarea unei legi, ci pur şi simplu îşi asumă că nu-i pasă de viitorul ţării.
Aparent, România are un PIB per capita raportat la puterea de cumpărare peste Ungaria, Grecia sau Portugalia. Iar în Bucureşti PIB/capita este de 38.000 de euro, aproape egal cu cel din zona euro. Atunci de ce în Bucureşti tramvaiele stau aproape să cadă de pe roţi, Gara de Nord este din secolul trecut, iar profesorii tineri de istorie sau geografie fac Uber Food cu bicicleta pentru că nu le ajung banii de pâine şi chirie?
Degradarea condiţiei profesorului durează de peste 30 de ani. Sute de mii de tineri excepţionali au plecat din România din cauza salariilor foarte mici din învăţământul public. Culmea, politicienii s-au năpustit în aceeşi perioadă ca o haită pe titlurile de doctori, deci onorurile sunt bune, dar profesorii să se descurce cum pot.